Antrenorul care a promovat Universitatea povestește de ce și-a călcat peste orgoliu și a ales să rămână în umbra lui Marian Pană, cel pe care l-a învins în liga secundă, și de ce a acceptat compromisul de a nu mai sta pe bancă.
Cristi, o întrebare frecventă între suporteri: mai ești la „U” Cluj? Mai sunt la „U”. Voi fi în continuare lângă echipă. Voi urmări formațiile cu care urmează să jucăm în campionat și mă voi ocupa și de centrul de juniori. Chiar astăzi (n.r. – ieri) voi analiza, alături de Marian Pană, meciul cu Gaz Metan. Sunt antrenor în cadrul clubului. Contractul a rămas același.
Din partea cui venit propunerea ca tu să nu mai participi la antrenamente și la meciuri? Nu contează. Așa s-a hotărât, iar eu, fiind sub contract cu clubul, a trebuit să accept. Nu e nicio problemă. Mă voi ocupa de atribuțiile mele.
Ai acceptat din start sau te-ai gândit să pleci de tot când ți-a fost comunicată dorința șefilor? Nu vreau să plec de la „U”. Eu sunt atașat de acest club, am pus mult suflet în tot ce am făcut și voi pune în continuare. Dacă e spre binele clubului, eu mă pot trece pe planul secund.
„Alții au decis să nu merg la prezentare”
De ce nu ai luat parte la festivitatea de prezentare? Nu trebuie să mă întrebi pe mine lucrul acesta. Așa s-a decis. Acum nu mai are importanță acest fapt.
Ce s-a întâmplat atunci? Ai fost la antrenament apoi… S-au scris și s-au vorbit multe lucruri prin presă. Unele au fost adevărate, dar altele au fost invenții. Vreau să spun că nu m-am certat cu nimeni. A fost o discuție și am acceptat-o. Am o relație foarte bună cu toată lumea din club.
Simțeai că ești incompatibil cu Marian Pană după venirea lui? Nu e vorba de asta. Eu îmi doresc ca echipa să câștige. Clubul este mai presus decât orice. Discut cu Pană și acum și ne consultăm în continuare.
Simți un gust amar când te gândești că ai promovat echipa, dar nu vei sta pe bancă în Liga I? Nu simt asta, dar normal că mi-aș dori să antrenez, pentru că asta mi-e meseria, dar deocamdată e bine și așa și sper să pot ajuta cât mai mult clubul și să ne clasăm în primele 12, așa cum vrea domnul Walter.
Ai studiat Steaua. Cum arată noua echipă a lui Pițurcă? Am văzut-o la două meciuri amicale și mi s-a părut foarte disciplinată, cu jucători de valoare și care va fi între echipele ce se vor bate la titlu. S-o vedem însă în meciurile oficiale.
„Suntem singura dintre nou-promovate care în ultimii ani a luat jucători de la echipele mari precum Vaslui, Dinamo sau Urziceni. Asta ne dă încredere”, Cristi Dulca, antrenor „U” Cluj
23 de meciuri a prins Dulca pe banca lui „U” în sezonul promovării
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER